Cine mă iubeşte?
Cei care încă nu ştiţi, eu sunt o persoană fără superstiţii. 0. Nada. Chiar îmi vine rău când aud că cineva le ia în serios sau chiar îşi ghidează viaţa după ele sau după horoscop. Dacă mă întrebi pe mine, când văd o mâţă neagră ce-mi taie calea mă doare-n bască sau am obiceiul să mă întorc de vreo zece ori după un lucru că-s uituc. Şi nu am păţit nici pe dracu. (Oare?)
?
Cu toate astea, ştiţi faza aia că dacă te uiţi la ceas şi ora este identică cu minutele (ex. 11:11) atunci se zice că “te iubeşte”. Păi în ultima vreme mi s-a întâmplat acest lucru de foarte multe ori. Poate are şi legătură cu faptul că dacă eşti concetrat pe porcării din astea ai impresia că sunt adevărate, dar pot să jur că peste 70% din cazurile în care m-am uitat la ceas ţăleam numerele astea magice.
Deci, cea sau cele
care nutresc sentimente nobile pentru blogândac să îi dea o palmă peste freză că se prinde cam greu. Dacă sunteţi mai multe, o să rezolvăm disputa pe cale amiabilă.


Ce zic oamenii
Eu inca nu am apucat sa gust din ea, dar banuiesc ca e buna.
E o bere mai mult pentru femei
Musai sa fiu de acord cu tine.. da-s turci si nu cred ca inteleg de ce se plange lumea:D
Daca nu faci de astea cu Bianca Dragusanu nu esti tru, deloc!
Eu cred ca tipatul e de la pretul ala exorbitant cu care s-a vandut ...
In cada cu Oana Lis? Ea umple toata cada ... anywhays mie cel mai mult imi place emisiunea lui Madalin ...
cred ca sunt site-uri care te platesc... sau iti oferi tu serviciile :freelancer la commenturi
interesanta treaba. si oare ii abordeaza direct cumva, sau exista site-uri de afiliere? oricum, moda cu inscrierile in directoare a ...
acum e la moda : site-urile care vor sa-si faca reclama platesc useri pentru a lasa comentarii pe bloguri dofollow. ...
Poti spune ca e spam sau reclama ...incearca sa vezi mai multe lucruri la aceasta strategie...