Home > Sport > De unde provin scorurile ciudate în tenis: 15, 30, 40?

De unde provin scorurile ciudate în tenis: 15, 30, 40?

4,596 dă vizualizări

July 18th, 2010 Apasă aici ca să comentezi Vezi comentariile

Probabil v-ați întrebat la un moment dat de-a lungul vieții de ce în tenisul de câmp în cadrul unui game când faci un punct sari direct la 15, apoi la 30 și apoi la 40. Nu e mai simplu să zici: 1, 2, 3 puncte? Dar nu v-ați obosit niciodată să aflați ce și cum. Leneșilor. Lăsați-l pe blogândac să facă toată treaba murdară!

Ei bine, se pare că nimeni nu știe 100% cum s-a ajuns la acest sistem de punctaj, dar există câteva teorii solide ce plasează originile sistemului în Franța medievală. Cel mai probabil la marginea terenurilor de joc (da, se practica acest sport și pe atunci, dar într-o formă mai rudimentară) era așezat un panou sub forma unui ceas în care pana făcea o rotație de câte 45 de grade, indicând punctele: 15, 30, 45 și 60. 60 însemna încheierea unui joc (în numerologia medievală, acest număr simbolizează deplinătatea). Pentru a se face o departajare mai clară în cazul egalității, s-a introdus ideea de deuce (provine din francezul deux – doi), adică jucătorul trebuie să câștige la două puncte diferență. Astfel, pentru a rămâne la încadrarea de 60, 45 s-a schimbat în 40. Când se ajungea la 40 egal, un jucător trebuia să puncteze o dată ca să mute pana la 50, și încă o dată consecutiv pentru a câștiga jocul. Dacă nu reușea acest lucru, pana revenea la 40.

O altă teorie se bazează pe caracteristicile sportului numit jeu de paume (joc de palme), precursorul tenisului, unde în loc de rachete se foloseau – da, ați ghicit – palmele goale (mai târziu mănuși, bâte). Terenurile tradiționale măsurau 90 de picioare, fiind împărțite în două jumătăți. Când servantul reușea un punct, se deplasa 15 picioare înainte, apoi alte 15. La al treilea punct, acesta avea posibilitatea să se miște doar 10 picioare în față – să ajungă la 40.

Jeu de paume în secolul al 17-lea

Pentru a desemna 0 puncte, în tenis se utilizează termenul love (ex. 15-love înseamnă 15-0). Și acest termen provine din franceză, probabil din cauza pronunției greșite de către englezi a termenului l’oeuf (oul – un obiect în formă de zero)

Surse:
http://en.wikipedia.org/wiki/Tennis_score
http://ask.yahoo.com/20000713.html
http://www.straightdope.com/columns/read/272/why-is-tennis-scoring-so-weird
http://en.wikipedia.org/wiki/Jeu_de_paume

(2 votes, average: 2.50 out of 5)
Loading...
Categories: Sport Tags: , ,
  1. July 19th, 2010 at 19:00 | #1

    foarte buna lectia asta de istorie chiar nu stiam ….

    [Răspunde]

  1. No trackbacks yet.