2

Un serial de văzut: Curb Your Enthusiasm

Dacă nu ești fan al serialului Seinfeld înseamnă că ori nu ai apucat încă să îl vezi, ori nu ai simțul umorului, recte ești ciobârlău sau ciobârloaie (încă mai caut varianta feminină a cuvântului – aștept propuneri).

Ei bine, omul din spatele serialului este Larry David, cel care e „vinovat” pentru momentele unice de umor, un geniu al comediei, fost stand-up comedian și maestru în crearea situațiilor penibile. Serialul „Curb Your Enthusiasm”, al cărui personaj principal este, a debutat în anul 2000 și se află la al 8-lea sezon, ce va rula anul viitor (face câte un an de pauză). Mă mir că până acuma nu am auzit de CYE, dar niciodată nu e prea târziu. Am băgat un tur de forță să vizionez toate sezoanele de până acum și pot să spun că e de NERATAT! Veți recunoaște stilul de comedie din Seinfeld și vă veți da seama cât de mult seamănă acest personaj cu toate cele 4 din show-ul consacrat din anii 90, mai ales cu George (cu care seamănă și fizic – este pe jumătate chel). Acțiunile se desfășoară în jurul producătorului-șomer Larry David și cunoștințele sale din viața reală, cât și altele ficționale. Larry pare că duce o viață fericită alături de soție și fără a purta grija de mâine, însă comportamentul său conduce la conflicte permanente cu toată lumea, devenind perdantul.

He’s got it all: a loving wife, good friends, a successful career, a great home..what could possibly go wrong for Larry David? Seinfeld co-creator Larry David stars as himself in this hilarious, off-kilter comedy series that presents an unflinching, self-depreciating depiction of his life.

Serialul rulează pe HBO, drept pentru care limbajul licențios poate fi folosit fără cenzură, iar asta dă gust dialogurilor în prealabil picante și super hilare.

Dacă aș fi politically correct, v-aș zice să comandați sezoanele 1-7 de pe Amazon.com cu vreo 160$, dar toată lumea cunoaște alternativa…

blogândac

2 Comments

  1. Cel putin serialofil sunt… le-am luat la rand pe cele de comedie mai ales si niciunul nu m-a dezamagit

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.