1

Twitter Report. Eminescu 2.0

Szervusztok. Întâi și-ntâi vă anunț cu mare drag în suflețel că tai panglica la o nouă rubrică aici pe Blogând. Ăsta-i episodul 1 (Pilotul serialului e ăsta) Sigla o vedeți în dreapta. Deci. Twitter Report.

Asta e jmekeria și stă cam așa: După cum am mai amintit, rețeaua de socializare cu titulatura Twitter prinde din ce în ce mai mult la publicul românesc, așa că e absolut firesc să-mi bag și eu coada p-acolo și să urmăresc ce mai zic oamenii. Faza e că pe Twitter se produce constant content de calitate, dar care e efemer (tweet-urile se șterg automat din baza de date după câteva săptămâni). Așa că m-am gândit ca din când în când să fac o sinteză a celor mai importante evenimente de acolo și să vi le servesc ca pâinea caldă.

Ieri (15 ianuarie) a fost ziua lui Eminescu. Cum celebrezi un astfel de eveniment pe internet, în era Web 2.0? Comunitatea nu l-a uitat și a încercat să-și amintească de marele poet în stilul propriu. Așa că s-a creat hashtag-ul #Eminescu și a început nebunia. Cei mai pricepuți în slovă au adaptat versuri de-eale lui la contextul modern. Iată cele mai interesante mesaje:

GIGELITATEA 2011-01-15T12:25:39+02:00 ce ar fi fost #eminescu de ar fi trait? a) twitterist b) blogger c) specialist social-media

OanaEssy 2011-01-15T13:21:18+02:00 Somnoroase pasarele pe la twitter se aduna. #Eminescu

aiurea 2011-01-15T17:34:56+02:00 Daca mai traia, #eminescu ar fi scris: Ma uit la sânul tau gonflat/Si-i ghicesc siliconul,/Ce bine ca sunt intarcat/Si prefer biberonul.

ionutbunescu 2011-01-15T17:49:22+02:00 #Eminescu de-ar trăi / Sigur pe Twitter ar fi / Și ar scrie rime multe / Despre femei nefu – găsiți voi altă rimă

Mariciu 2011-01-15T18:10:38+02:00 #Eminescu de trăia-n vremurile noastre/Încă făcea poezii cu astre/Pe Twitter-şi posta lirica/Asta pt că ştim cu toţii că-i placea “păsărica”

Semanticus 2011-01-15T18:35:41+02:00 #Eminescu Şi dacă pinguri bat în geam / Şi se cutremur blogii :)))

rares_petrisor 2011-01-15T18:37:01+02:00 #Eminescu La blogul tau ce stralucea/Privii atat de des/O lume toata twitterea/Tu nu mi-ai dat retweet.

aiurea 2011-01-15T18:52:49+02:00 O, rămâi, rămâi cu mine,/Twitteresc atât de mult!/La ale tale tweeturi toate/Eu voi da retweet pe rând. #eminescu #twitterescu

Bungust 2011-01-15T19:02:45+02:00 Somnoroase twitterele/ Pe la smartphone-uri s-aduna/ Ca sa lase fiecare/ Un hastag de noapte buna #eminescu

voiculesti 2011-01-15T19:06:54+02:00 Ce te legeni, blogule, / Fara trafic, fara vant/ Cu Pagerank-ul la pamant? #Eminescu #twitterescu

mitzy_mo 2011-01-15T19:57:58+02:00 “Colo-n hashtaguri de mărgean
Te-or duce linkuri multe,
Şi toată lumea din online
De tine o s-asculte #eminescu”

mitzy_mo 2011-01-15T19:59:10+02:00 “O, eşti frumos, cum numa-n link
Un user se arată,
Dară p-adresa ce-ai deschis
N-oi merge niciodată #eminescu”

mitzy_mo 2011-01-15T20:07:30+02:00 “Dar cum ai vrea să mă cobor?
Au nu-nţelegi tu oare,
Cum că eu sunt un postator,
Iar tu urmăritoare? #eminescu”

LaideDeLaLaide 2011-01-16T01:55:44+02:00 #Eminescu Vreme trece, vreme vine/Trendul este neschimbat;/Ce e rău şi ce e bine?/ Nimic. Totu-i de rahat.

Ecoul a fost resimțit și de blogosferă.
Brotacu a făcut o sinteză la fel ca mine.
Reveica i-a scris o scrisoare electronică lui Eminescu.
Sandrin Ilie a produs ceva fenomental – un battle freestyle între Eminescu și Păunescu.
George Hari Popescu o dă mai serios și se întreabă ce s-ar fi întâmplat cu Eminescu dacă ar fi trăit în zilele noastre.

Așa că întrebarea mea de final pentru voi e tot asta: Ce s-ar fi întâmplat cu Eminescu dacă trăia în zilele noastre?

blogândac

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.