Câştigătorul unui palmier de aur în 2007 cu “432″, Cristian Mungiu vine cu o altă producţie inspirată din epoca lu ăla de o zburat cu helicopteru şi apoi a încasat jde gloanţe în burduhan. Seria se numeşte “Amintiri din epoca de aur” şi se vrea a fi un colaj de legende urbane de pe vremea comunismului.

Nu am îndoieli că filmul e de calitate, venind de la un regizor cu diplomă, d-aia nici nu-mi propun să-i fac acuma critica, de asta vă veţi ocupa fiecare dintre voi, în parte.

Ceea ce mă intrigă e când naiba vor dispărea de pe talamusurile film-meicărilor noştri petele negricioase ale perioadei care îmi provoacă vomă. Un răspuns matematic şi dezolant: când nu vor mai fi în activitate regizori ce s-au născut înainte de 89. Chiar trebuie să aşteptăm până atunci ca să ne mândrim cu producţii cinematografice izvorâte din prezentul actual momentan curent contemporan (dap, formulare paradoxală)? Nu vreau reţete hollywoodiene, că ne-am face de râs. Cred totuşi că după 20 de ani de convalescenţă ideologică suntem diferiţi din multe puncte de vedere de cei care am fost în comunism. Generaţia tânără care n-a prins acele vremuri este acum la maturitate. Trăim pentru viitor, nu pentru trecut.

Tudor Octavian zicea azi la Realitatea că acest gen de filme au priză la publicul din afară, pentru că străinii privesc la trecutul nostru recent ca la epoca de piatră! Aşa e. Dar să ne complacem cu această idee şi să scoatem în continuare pe bandă rulantă filme cu această etichetă? Filmul este o creaţie ficţională, iar ficţiunea poate trăi şi din teme atemporale, precum iubirea, tinereţea, parvenirea, integrarea în societate şi câte şi mai câte, iar punctul de reper, cadrul poate fi şi prezentul. Filmul românesc trebuie să se îndepărteze de stilul documentarist. Consider un scenarist bun dacă se poate debarasa cât mai mult de cadru în beneficiul ficţiunii. Asta aştept de la generaţia nouă de filmologi. Dar cum rămâne cu generaţia nouă care receptează arta? Când observăm o densitate crescândă de (cocalar+pitzi)/m². Filmul este făcut pentru public. Aşteptăm…

M-am sculat azi cum mă scol de fiecare dimineaţă, cu mâna pe telecomandă, deschizând televizorul mai repede decât ochii, care ăi din urmă mi s-au aţintit pe o subtitrare a unui film oarecare, în care scria “Sfinte Sisoe!”. Şi am râs.

Mă, ăştia de când îi lumea traduc ruginitele expresii americane “fucking shit” sau “holy shit” sau “holy fuck” în românească ori “Sfinte Sisoe!”, ori “La naiba!”. Aşa că, obviously, trebuia să scriu pe blog despre această problematică ce mă macină de ani de zile, dar am găsit pe goagăl un articol al unei don’şoare foarte bine scris şi foarte funny, aşa că nu-mi mai bat capu’, citiţi de acolo să aflaţi cam cum stă treaba cu tovarăşu’ Sisoe ăsta. Aici.

Românu’ average este cunoscut ca fiind un boon vorbitor de engleză, chiar dacă această limbă nu e de provenienţă latină. Una peste alta, se împacă bine cu ea. O mănâncă pe pâine, o înghite. Un mare rol îl joacă şi faptul că filmele americane atât de consumate nu sunt traduse, ci doar subtitrate, nu ca în majoritatea altor ţări, ceea ce, dacă mă întrebi pe mine, e un lucru de aplaudat. După cum ziceam, engleza o vorbeşte aproape oricine, în orice colţ de bloc şi datorită faptului că sintaxa e apropiată de cea a limbii române, nu e “pretenţioasă” ca franceza, să zicem. Însă chiar şi aşa, există unele expresii care nici în ruptul capului nu pot fi traduse mot a mot, că sună ca dracu. Una din astea e “at the end of the day”. N-am atâtea fire de păr de câte ori am văzut subtitrări în care sintagma s-a tradus “la sfârşitul zilei”, când colo e clar că înţelesul ei e “în cele din urmă”. Îi înţeleg totuşi pe veveriţele sau gândăceii torrentaţi care, bravo lor, cum apare un film sau serial de peste ocean îl şi traduc până dimineaţa următoare, ei au scuza că o fac la repezeală şi cu duzina, dar cel mai important, nu sunt profesionişti. Dar când văd şi la TV greşeala asta, îmi vine să-mi smulg firele alea de am pomenit adineauri. Băieţi şi fete, băgaţi la cap odată: “at the end of the day” e toată ziua “în cele din urmă”. Got it?