Cel mai tare serial de comedie în opinia mea şi a multora, Seinfeld, a oferit de-a lungul celor 9 sezoane momente memorabile pe care orice fan le-ar putea urmări în mod repetat fără să se sature. Unul dintre aceste momente de referinţă e acela când protagoniştii îşi folosesc aliasurile pentru a-şi satisface micile nevoi într-o casă de vânzare.

Click here to view the embedded video.

Articole asemănătoare:

1. Zulu – Behind the scenes
2. Jay Leno s-a întors!

Cei care aţi vizionat serialul american “Two and a half men” încă de la începuturi (2003) şi până astăzi aţi avut ocazia să-l urmăriţi pe Jake (interpretat de Angus Jones) cum trece de la copilărie la adolescenţă de-a lungul celor 7 sezoane.

Vă amintiţi ce amuzant era grăsuţul şi mititelul personaj în jurul căruia s-a ţesut întegul plot? Frazele lui naive făceau deliciul situaţiilor de moment din serial. Ei bine, în ultima vreme, de când şi în viaţa reală a intrat în pubertate şi i s-a îngroşat vocea parcă şi-a pierdut tot farmecul. E adevărat că în sezonul actual scenariştii îi conferă un rol ingrat de adolescent enigmatic, anost şi lipsit de noimă, dar mă tot gândesc dacă doar rolul nu-l avantajează sau nu prea e el aşa mare actor, ţinând cont că în toate scenele afişează o faţă fără mimică şi nu cască deloc gura când vorbeşte. Pare să-mi dea dreptate faptul că din 2005 n-a mai jucat în nicio altă producţie decât cea despre care scriu.

Oricum, serialul încă are succes şi nu se pune problema “eliminării” sale din joc, deoarece asta ar însemna probabil sfârşitul show-ului, dar rămâne întebarea: ce se va întâmpla cu Angus Jones după terminarea “Doi bărbaţi şi jumătate” (pentru că odată şi odată se ve termina)? Eu tind să cred că îi va urma pe Macaulay Culkin sau Daniel Radcliffe, alte exemple de copii-vedete care au ieşit din prim-plan după ce au devenit majori.

Deoarece am fost bătut pe umăr că nu tratez şi subiecte mai “tari”, iată că azi îmi scot de la naftalină faţa de om serios şi mă afund într-o temă tot mai răsunătoare în zilele noastre. În urmă cu câţiva ani operaţiile chirurgicale pentru îmbunătăţirea aspectului fizic ţineau de domeniul claselor sociale din vârf, însă astăzi tot mai mulţi români îşi permit să apeleze la bisturiu pentru că nu sunt mulţumiţi cu corpul dat de Dumnezeu.

Din start aş încerca să fac diferenţa între operaţiile estetice reparatorii şi cele făcute din moft, cu toate că uneori cele două survin din motivaţii care se întretaie. Prin operaţii reparatorii nu mă refer la cele la care se recurg în urma unor accidente, acolo n-am nimic de comentat, vorbesc de cele prin care se încearcă înlăturarea unui “defect” din naştere. Un nas mai cârn, nişte urechi mai clăpăuge etc. Acuma să nu credeţi că vreau să fac pe moralistul şi să mă ascund sub acoperişul locurilor comune gen “orice om e frumos în felul lui” sau “frumuseţea interioară e mai importantă”, nu. Cine doreşte să îşi facă operaţie pentru că nu e mulţumit de cum arată, să îşi facă. Nu condamn acest lucru. Dacă te simţi mai în pielea ta şi mai încrezător, de ce nu?

Ceea ce doresc eu e să atrag atenţia asupra unei concepţii idioate, unei tendinţe în rândul tinerelor mai ales, de a-şi căuta modele de viaţă prin reviste glamour sau la TV. S-a ajuns ca idealul feminin să fie reprezentat în media de fetiţele bombate, umplute până la refuz de silicon prin toate colţişoarele corpului şi înfoliate într-1 cm² de material textil, descoperind mai mult decât acoperind, ajungându-se uşor-uşor la Eva, varianta porno. Vorbesc despre fenomenul pitzi. Oi fi eu mai de clasă veche, dar nu văd cum acest tip de creatură ar putea reprezenta o posibilă candidată pentru femeia cu care vreau îmi împart viaţa, cu care pot să şi vorbesc şi nu doar să o folosesc pe post de păpuşă gonflabilă. În primul rând, cum mă înfăţişez cu ea pe stradă, ştiind că cinci mii de ochi o scanează şi tot atâtea fantezii spumoase se nasc cu ea, dar nu în mintea mea.

Tot mai multe “vedete” recurg la injectarea buzelor pentru a urma tiparul “Angelina Jolie”. Ăsta mi se pare cel mai tâmpit lucru în materie, în primul rând pentru că arată jalnic şi niciodată nu va avea un aspect natural. Doar un exemplu. Dacă aceste fiinţe se înjosesc într-atât, încât să renunţe la frumuseţea naturală şi decenţă doar pentru a-şi satisface mai altfel partenerul pervers la sexul oral, nu le-aş numi fiinţe.

Mărirea sânilor: nu aş avea ceva de reproşat acolo unde se face în limitele bunului-simţ, să zicem dacă într-un cuplu reprezintă o problemă şi ambii parteneri convin că e un impediment pentru viaţa lor sexuală şi nu pentru cea socială, exterioară. Dacă ne referim la ultimul aspect, din nou trebuie să evoc sintagmele îngroşate mai sus, în care, oricât de clişeistic ar suna, vă vine să credeţi sau nu, NOI, cei din garda de oameni normali (câţi or mai fi) încă mai credem. E adevărat că un decolteu bogat îţi aduce multe beneficii în viaţă. Corect. Dar până la urmă, un decolteu este mincinos. Îi poţi minţi pe alţii cât vrei, dar te minţi şi singură. Pentru că nu vei fi niciodată apreciată pentru calităţile tale, altele decât cele fizice. Dacă ar fi după mine, chiar dacă mulţi m-ar scuipa acuma, aş interzice cu desăvârşire decolteurile în locaţii publice. Nu sunt comunist sau puritan, dar pentru mine un decolteu nu înseamnă altceva decât un produs expus la vânzare. Depinde de fiecare ce vrea să vândă.

De marţi pe ProTV începe un nou sezon al emisiunii “Frumuseţe pe muchie de cuţit”, copie fidelă a formatului american “Extreme makeover”. Publicul român e ahtiat după senzaţional. Şi într-adevăr programul aduce un suflu nou pe piaţa de televiziune. Oameni simpli, retraşi şi nemulţumiţi de propriul look devin peste noapte sex-simboluri cu ajutorul chirurgiei estetice. Parteneri de viaţă sunt separaţi pentru câteva săptămâni şi după ce se reîntâlnesc nu se mai recunosc, atât de mult i-a schimbat bisturiul. După ce te-ai îndrăgostit de un chip, oricum ar fi el, care pentru tine era frumos, fiindcă era oglinda sufletului, eşti în stare să te acomodezi cu o imagine absolut nouă, cu un bibelou, o statuie? Decizia îţi aparţine. TU ştii ce vrei de la viaţă. Dar ai grijă, de la normal la sinistru e doar un singur pas. Vrei dovada?

Mă calcă pe nervi faptul că televiziunile nu se suportă între ele. O să explic şi de ce.

Pare-mi-se că strategiile de marketing ale trusturilor de presă din România sunt în aşa fel gândite, încât posturile TV poartă un fel de război rece între ele. Cum aşa? Păi, de exemplu, dacă cineva, un prezentator, sau invitat doar pronunţă numele unui alt post concurent, e bai. Nici nu încape în discuţie să se facă reclamă pentru o emisiune sau un eveniment din ograda vecină. Cum mă afectează pe mine? În primul rând pierd una bucată sursă de informare. De multe ori mi s-a întâmplat să nu ştiu pe ce post de difuzează un meci de fotbal. De unde aflu? Program TV nu cumpăr, pe teletext sau pe net trebuie să caut selectiv până să dau de informaţie. Cu alte cuvinte, efort în plus. Bravo totuşi gsp.ro, care are în dreapta o agendă cu evenimentele sportive importante din zi, specificând şi canalul.

Altceva: Acum, că trustul Media Pro a pierdut difuzarea meciurilor din Champions League în beneficiul TVR-ului, pe Sport.ro înaintea meciului Urziceni-Stuttgart (care, iată ce satisfacţie ne-a prilejuit) cel mai important subiect e Cupa României! Vai de capu vostru…

În SUA nu se practică aşa ceva. De exemplu, la The Tonight Show de pe NBC, se invită actori care joacă în seriale difuzate pe alte televiziuni concurente şi prezentatorul nu ezită să îi îndemne pe telespectatori să vizioneze respectivele show-uri la postul cutare, ora cutare. Ba mai mult, se face şi haz pe seama faptului că NBC-ul nu e printre primele posturi ca preferinţă. La noi toată lumea susţine că e pe primul loc la rating.

Şi ca să ajung la miezul problemei, motivul principal ce a generat acest articol: conferinţele de presă în direct. Se practică de obicei ca înainte sau după un meci de fotbal să se difuzeze aceste intervenţii ale antrenorilor sau jucătorilor. Buba e la întrebările adresate de către jurnalişti. Nu se aud. Astfel, trebuie să ghiceşti din răspuns cam ce a întrebat omu ăla de la ailaltă televiziune, dar deseori nu îţi dai seama şi rămâi cu gura căscată. Ce e aşa greu ca reprezentanţii fiecărui post TV să amplaseze un microfon şi în preajma jurnaliştilor?

Horia Ivanovici, jurnalistul care şi-a purtat mirobolanta emisiune sportivă “Fanatik Show” pe la toate canalele în ultimii ani (mâine poimâine îl vedem poate la Taraf TV) este iniţiatorul şi protagonistul unui scandal mediatic de râsu curcii, după ce într-o înregistrare audio s-a dat drept un jucător al Stelei care, pesemne, sub protecţia anonimatului dezvăluia secrete din vestiarul echipei din noaptea când a fost demis Cristiano Bergodi. (află mai multe…)
Omu şi-a înregistrat propria voce şi a îngroşat-o pentru a nu fi recunoscută, însă se pare că deţine cunoştinţe 0 în ale calculatoarelor, dacă nu şi-a dat seama că orice şoarec de internet poate să o prelucreze foarte simplu ca să îi redea tempo-ul iniţial, lucru care s-a şi întâmplat la scurt timp după difuzare.

Aşa a fost prezentată faza în direct la DigiTV:

Click here to view the embedded video.

Click here to view the embedded video.

Acuma cea mai tare fază a fost ieri, când Horică şi Gigi s-au contrariat pe acest subiect în emisiunea lui Mădălin Ionescu, Acces Direct. D-zeu mi-e martor că pot număra pe degete de tâmplar de câte ori l-am apărat pe gurul din Ghencea, da în această situaţie chiar mi-a făcut plăcere să îl ascult cum îl face de cacao pe pseudo-jurnalist, care s-a aprins rău la “croşeurile” lui Gigi şi s-a văzut clar că blufează.

Unul din schimburile de replică tari:
H.I.: Păi parcă mă iubeai acu vrun an doi, acu sunt tâlhar?
G:B.: Păi de ce te iubeam, ce, eşti femeie să te iubesc?
H.I.: Pă aşa ai zis, nu ziceai tu acu 2-3 ani, bă… dau telefon la Ivanovici…
G.B.: Dacă erai mai slăbuţ naibii, poate cine ştie?!

Toată harababura: