1

Concurenţa televiziunilor afectează consumatorii

Mă calcă pe nervi faptul că televiziunile nu se suportă între ele. O să explic şi de ce.

Pare-mi-se că strategiile de marketing ale trusturilor de presă din România sunt în aşa fel gândite, încât posturile TV poartă un fel de război rece între ele. Cum aşa? Păi, de exemplu, dacă cineva, un prezentator, sau invitat doar pronunţă numele unui alt post concurent, e bai. Nici nu încape în discuţie să se facă reclamă pentru o emisiune sau un eveniment din ograda vecină. Cum mă afectează pe mine? În primul rând pierd una bucată sursă de informare. De multe ori mi s-a întâmplat să nu ştiu pe ce post de difuzează un meci de fotbal. De unde aflu? Program TV nu cumpăr, pe teletext sau pe net trebuie să caut selectiv până să dau de informaţie. Cu alte cuvinte, efort în plus. Bravo totuşi gsp.ro, care are în dreapta o agendă cu evenimentele sportive importante din zi, specificând şi canalul.

Altceva: Acum, că trustul Media Pro a pierdut difuzarea meciurilor din Champions League în beneficiul TVR-ului, pe Sport.ro înaintea meciului Urziceni-Stuttgart (care, iată ce satisfacţie ne-a prilejuit) cel mai important subiect e Cupa României! Vai de capu vostru…

În SUA nu se practică aşa ceva. De exemplu, la The Tonight Show de pe NBC, se invită actori care joacă în seriale difuzate pe alte televiziuni concurente şi prezentatorul nu ezită să îi îndemne pe telespectatori să vizioneze respectivele show-uri la postul cutare, ora cutare. Ba mai mult, se face şi haz pe seama faptului că NBC-ul nu e printre primele posturi ca preferinţă. La noi toată lumea susţine că e pe primul loc la rating.

Şi ca să ajung la miezul problemei, motivul principal ce a generat acest articol: conferinţele de presă în direct. Se practică de obicei ca înainte sau după un meci de fotbal să se difuzeze aceste intervenţii ale antrenorilor sau jucătorilor. Buba e la întrebările adresate de către jurnalişti. Nu se aud. Astfel, trebuie să ghiceşti din răspuns cam ce a întrebat omu ăla de la ailaltă televiziune, dar deseori nu îţi dai seama şi rămâi cu gura căscată. Ce e aşa greu ca reprezentanţii fiecărui post TV să amplaseze un microfon şi în preajma jurnaliştilor?

blogândac

One Comment

  1. mama pai in ziua de azi oamenii sunt ceva de genu “daca a murit capra mea de ce sa nu moara si a vecinului ?”
    :)) asa sunt oamenii azi. daca ai cat de putin noroc , vai ar face orice sa te darame!
    deci ..cum sa faca reclame altora ? :)) cum sa faca antena 1 la pro tv ? ar mai fi cva..sau pro-tv la otv ? :)) as muri de ras …

    cu meciurile nu pot comenta prea mult pt ca nu le am.insa fotbalistii i-a banii si cu suporteri si fara…si daca ne uitam si daca nu …
    mai vad p cate unii ca se i-a la bataie de parca i-ar plati cineva daca fac asta. asta se numeste ” rau e Doamne sa fii prost,dar mai rau cand semnalizezi!”
    pacat ca nu doare prostia :)) si lenea:))

    in s.u.a , The Tonight Show de pe NBC nu e printre primele posturi.poate p cei de akolo nu ii intereseaza de ceea ce fac vedetele :)) daca ar fi in Romaniaaaa!! nu mai mentionam de babe si mosi care mor de curiozitate sa vada ce mai face una .. ce mai face alta .. cu care mai sta .. care mai naste … care mai moare?..etc
    precum spunea saraca bahmuteanca :” am mers p strada si se uitau babele la mine spunand in spate ‘uite sip aia de i-a murit copilul…se aranjeaza'”
    viata e inainte frate!
    cand fac si la noi un program ca in s.u.a special pt babe?in afara de otv :))

    la ultimul paragraf tin sa mntionez ca e criza :)) de unde bani pentru microfoane ?
    ei ce mai baga la burdihan ? nuuuu…lasati microfoanele !
    VRETI SA SLABIM?

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.