Home > Politică > Salvarea României: Becali, Protectorul (Pamflet)

Salvarea României: Becali, Protectorul (Pamflet)

1,413 dă vizualizări

January 24th, 2012 Apasă aici ca să comentezi Vezi comentariile

Trăim vremuri grele, oameni buni. Proteste peste proteste, nemulțumiri, conducere incompetentă, parcă toate se îndreaptă spre un sfârșit întunecat. Dar nu disperați! Am urmărit toată această vâlvătaie din ultimele săptămâni cu un fel de înțelepciune dalailameană și mintea mea clară a clocit o idee genială prin care viitorul nostru va fi mult mai strălucitor: schimbarea formei de stat. Unii strigă necugetat monarhie, însă eu am găsit o soluţie mult mai eficientă, soluţia perfectă: Democraţie dictatorial-religios-militară.

Să nu vă cadă fălcile de mirare, intenționez a explica.
Vom păstra conceptul de democrație apropiat de organizarea actuală, oamenii nu-și vor pierde simțul libertății, drepturile. Doar forma de conducere se va schimba.

În primul rând, Parlamentul va fi eradicat în totalitate. Nu va exista Opoziție, prin urmare, nici alegeri. Cum așa? Păi trecem la termenul dictatorial, care va fi mult mai inocent decât pare. Asta pentru că vom înlocui funcția de Președinte cu funcția de PROTECTOR, pe care o va ocupa Gigi Becali pe viață. El este trimisul lui Dumiezo pe Pământ, un fel de Iisus 2.0, care nu poate fi suspectat de faptul că ar dori răul națiunii, precum a declarat în nenumărate rânduri, nici nu are nevoie să se îmbogățească pe spatele nostru. Prin urmare, națiunea va preda în totalitate dreptul său de a alege în mâna lui Becali. De fapt, asta va fi singura atribuțiune a lui Becali – Protectorul, de a alege un Prim-ministru ca șef al Guvernului – aparatul de stat care va conduce țara, într-o organizare similară cu cea actuală, doar că mandatul Premierului va fi pe o perioadă nedeterminată (va semna un contract în alb). De exemplu, Protectorul Becali îl va numi ca Prim-ministru pe Puya, sau pe alt competent ca el, Fuego, iar acesta își va alege Cabinetul după bunul plac. Dacă țara va merge bine cu el, acasă și în deplasare, nimic nu se va schimba, ba mai mult, vor beneficia de prime periodice toți miniștri (am uitat să zic, toți trebuie să fie ortodocși, altfel nu vor putea evolua în Guvern). Dacă țara va merge prost, pac pac, vine altu, exact după cum i se va scula Protectorului. Pentru a menține un climat sănătos la Guvern, Gigi va promite că nu se va implica la țară. Hai, câte un bilețel mai merge din când în când.

Acum să trecem la ultimul concept, religios-militar. În primul rând, toată populația țării va trebui să treacă la religia ortodoxă, iar ungurii să se declare români. Mai departe, Armata Română va fi constituită din călugări care vor fi instruiți să se lupte în stil karate, vor deprinde tainele magiei negre, blestemului balistic, slujbei nucleare etc. Toate mănăstirile și bisericile din țară vor fi amenajate ca sedii militar-religioase și dotate cu scut anti-rachetă și anti-blesteme, iar preoții vor primi și funcția de general.

Alte decizii care vor fi implementate:

  • Din Steagul României se va elimina culoarea galbenă, va rămâne roș-albastru și se va introduce o stea în mijloc.
  • Postul Național de Televiziune va fi GSPTV și va fi condus de Petrică.
  • Moneda națională va fi OAIA în loc de Leu.
  • Brânza de oaie va fi declarată mâncarea tradițională.
  • Mita va fi considerată legală doar în cazul în care este transportată în valiză

Alte nume propuse pentru funcția de Prim-ministru:

Ştefan Hruşcă
Gică Hagi
Bănel Nicoliţă
Florin Salam
Mihai Mironică
Veta Biriş
Mircea Badea
Inna
Grasu XXL
Guess Who și Marius Moga (duplex prezidențial)
Fernando de la Caransebeș

Trăiască Protectorul Nostru, Gigi Becali!

(1 votes, average: 5.00 out of 5)
Loading...
  1. January 29th, 2012 at 01:06 | #1

    Daca tot e protector sa ne protejeze si de ACTA …chiar daca nu stie aia

    [Răspunde]

  1. No trackbacks yet.