0

Poți să te lași de fumat cu țigara electronică!

Nu sunt fumător. Să fie clar de la început. Nu înţeleg sensul fumatului, nu înţeleg mai ales cum o persoană echilibrată poate să îşi pună deliberat viaţa în pericol cu un viciu costisitor şi un obicei de la care poate să se înfrâneze cu uşurinţă înainte de a se instala dependenţa.

Nu am intenţia să schimb acum mentalităţi, sunt foarte mulţi fumători în societate, în toate cercurile de prieteni, fiecare răspunde de propria viaţă. Am tras şi eu fumuri. Şi din ţigările clasice, şi din cele electronice. Nu-mi pot imagina ca eu să devin dependent de aşa ceva. Bine, nu toţi oamenii-s la fel. Ceea ce-i important, nu am constatat nicio diferenţă. Asta poate suna ca o veste bună pentru unii. Din experienţa mea, fumatul oferă o senzaţie de relaxare, dar observ şi aud din surse credibile, mult mai determinante sunt aspectele sociale, gesturile pentru un fumător, decât gustul în sine. Aici sunt de acord. De exemplu, e o plăcere în plus să urmăreşti filme clasice în care actorii fac exces de zel prin aprinderea ţigărilor sau a trabucurilor de fiecare dată când se angrenează într-o conversaţie cu replici de efect. Până la urmă cred că e valabilă şi în cazul fumatului mândria falică, la fel ca la arme. Cine le are mai mari şi mai puternice, mai arătoase, e mai bărbat, sau aşa pare. Tocmai de aceea consider că e total neatractiv să vezi o femeie fumătoare.

Cum am spus, înţeleg aspectul formal, pauza de ţigară e şi un pretext de a socializa. În situaţiile astea eu ca nefumător îmi bag mâinile în buzunare ori mă ţin de organ ca rapperii, n-am altă cale. Tot e mai şmecher să ai în mână acel ceva cu care scrumezi din când în când şi mijeşti ochii când tragi. În ideea asta, cred că toţi fumătorii ar renunţa imediat la ţigară şi la efectele ei nocive dacă ar putea fi înlocuite senzaţia şi aspectul social cu altceva mai benefic pentru sănătate.

Nu sunt avocatul ţigărilor electronice, dar eu zic că merită să deschizi urechea la aspectele pozitive pe care le promovează. În primul rând, cum am spus, gustul, aroma nu sunt diferite faţă de corespondentul clasic. Dincolo de asta, se spune că fumatul electronic e o metodă prin care poți să te lași de fumat cu timpul (există studii în sensul ăsta). Față de țigările obișnuite, scapi de miile de substanțe nocive, rămâne doar nicotina, al cărei dozaj poate fi redus în mod treptat. În plus, poți fuma oriunde, și nu îi deranjezi pe alții.

Dacă te hotărăști să faci acest pas, e important să alegi produse de calitate. De exemplu, am găsit site-ul ăsta cu țigări electronice Sailebao, un nume de referință pe piața mondială din domeniu. În România ei sunt distribuitorii oficiali. Revenind la aspectul social, pe lângă tehnologia avansată, ei pun mare accent pe înfățișare. Găsești o varietate de modele și produse (am văzut și țigări în formă de trabuc), împreună cu accesorii precum tabacheră, husă, încărcător etc. Au pregătite pachete speciale și promoționale care includ toate obiectele necesare pentru a te bucura de experiență o lungă perioadă. Privind tehnologia, ei au introdus sistemul TGO, prin care se facilitează umplerea cartușului, fără vatelină. Tigara electronica TGO oferă de 5 ori mai multe fumuri față de țigările electronice obișnuite. Generația a 4-a de TGO oferă o capacitate mai mare de stocare a lichidului, se ecnomisește energie, acumulatorul ține mai mult. Pe site e explicat în detaliu tot procesul de întreținere a produselor.

Cei care vor să deschidă o afacere sau au firmă pot să devină reprezentanți zonali ai firmei în țară pentru a comercializa tigara electronica Sailebao si accesoriile aferente.

blogândac

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.