0

Loc de muncă sigur pentru fete. Peste 1000$ garantat.

Visul multor femei e să atingă independența financiară, iar eu am tot respectul pentru ele și mai ales pentru cele care și reușesc, deoarece acestea beneficiază de un alt statut, impun o personalitate puternică și mult stil.

Pentru un bărbat să devină independent financiar e oarecum ceva normal, dar poate și mai simplu, deoarece nu are atâtea nevoi. În schimb, o femeie cheltuie mulți bani pentru a se întreține din toate punctele de vedere și a menține o conduită înaltă în societate. Ceea ce necesită un job bine plătit, evident. Și asta în România e mai dificil. Plus că e nevoie de specializări și diplome, iar femeile trebuie să se gândească și la întemeierea unei familii.

Fără să lungesc vorba, există și la noi o posibilitate de a câștiga cu mult peste medie, între 1000-5000 de dolari lunar garantat. Și asta fără experiență. Din păcate se adresează în special fetelor lipsite de inhibiții. Este vorba de videochat plătit.

Videochat-ul profesionist se distinge de cel clasic (practicat de toată lumea) prin existența unui cadru organizat și un model care se întreține cu un client. Aici vorbim de discuții pe diverse teme, cu caracter erotic (depinde de limitele pe care și le impune o fată) sau nu, ideea e că modelul trebuie să fie atractiv, nu neapărat din punct de vedere fizic, ci mai degrabă conversațional, ca să mențină interesul cât mai mult timp. Pentru asta e nevoie de skill-uri dezvoltate de comunicare și persuasiune, lucruri care se pot învăța și la locul de muncă, pe parcurs.

Funk Studio e unul dintre studiourile de videochat foarte căutat (experiență de 5 ani în domeniu, momentan peste 26.000 de abonați pe Facebook) care oferă un mediu de lucru profesionist pentru fetele interesate. Pe lângă veniturile substanțiale, sunt de luat în seamă și următoarele beneficii: se oferă un contract de muncă sigur, perfect legal, program de lucru flexibil (full-time sau part-time, pauză de masă), plată fixă bilunară, confidențialitate maximă, training-uri în domenii precum make-up, hairstyling sau body language etc.

Accesează FunkStudio.ro pentru a afla mai multe despre ce implică videochatul și pașii pe care îi vei parcurge până la angajare și după.

blogândac

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.