Comentatorii Champions League de la TVR sunt praf

M-am uitat aseară la Arsenal – Barcelona, dar nu știam în ce să-mi bag picioarele când îi auzeam pe ăia de comentau meciul. Nici nu mă obosesc acum să le caut numele. Atâta lipsă de cunoștințe fotbalistice, tactice, intuiție n-am mai văzut de mult. Păi înțeleg că Barcelona e baștană și toate cele și din start e favorită să îi calce în picioare pe toți cu tiki-taka lor cu tot, dar aseară chiar nu era cazul, meciul fiind destul de echilibrat. După 1-0 pentru spanioli comentatorii i-au anunțat în mai multe rânduri câștigători pe ăștia, fără să ia în considerare forța de recul a englezilor. Totuși jucau acasă, ce mama naibii? Eu personal am ținut cu Arsenal aseară și m-am simțit jignit că boii ăia nu le dădeau nicio șansă de revenire. Nah las că le-au băgat pumnii în gură van Persie în ’78 și Arshavin în ’83 (golul din urmă fiind realizat printr-o execuție memorabilă).

Aveam ce aveam eu cu Mironică sau alții de la PRO TV când comentau tot felul de aiureli, dar sincer erau mult peste glumele astea de voci pe care le auzi acum la TVR. Strică tot farmecul și atmosfera Champions League. Acasă cu voi!

Aparenţe şi esenţe (Fenomenul Unirea)

Titlul acesta mi s-a configurat în cap de săptămâni bune, dar simţeam nevoia ca presimţirile mele în legătură cu parcursul uluitor al Unirii Urziceni în Champions Leage să-mi fie confirmate în realitate.

Despre ce vorbesc? Suntem în al 4-lea an în care participăm cu cel puţin o echipă în competiţia supremă a fotbalului. Au fost acolo Steaua de 3 ori, CFR odată, iar anul acesta Unirea. Care au fost coordonatele acestor campanii? Umilinţă, speranţă, orgoliu, muşcare din realitatea crudă, iluzia latentă că ne putem apropia serios ca valoare de giganţi. Pe foaie, 11 puncte în 3 ani (7 Steaua şi 4 CFR Cluj), fără cele 8 de anul acesta adunate doar de Unirea.

Chiar dacă am trăit unele meciuri la care ne venea să ne băgăm capul sub bat de ruşine (înfrângeri la scor cu Real Madrid, Lyon sau Bayern) au existat momente când chiar speram la o calificare în primăvara europeană. Steaua a făcut-o cum-necum în primul an calificându-se, ce-i drept, în 16-imile Cupei Uefa. CFR a fost poate cel mai aproape de o continuare în optimile CL (după impresionantele partide cu AS Roma şi Chelsea), dar s-au scufundat frustrant de uşor în dubla cu Bordeaux, demonstrând dacă mai era nevoie că lipsa de constanţă te aruncă de pe culmi până în adâncul prăpastiei. Totul a fost o aparenţă…

Să trecem la esenţă. Ingrediente: un patron preocupat, dar invizibil, un manager cu experienţă şi abil, un antrenor cu pregnanţă şi viziune de joc extraordinară, un lot de jucători fără nume, dar bătăioşi şi talentaţi, un public restrâns, un orăşel necunoscut şi multă, multă sete de performaţă.

Toate amestecate laolaltă: Unirea Urziceni. Ai spune că o astfel de echipă poate să facă figuri frumoase, dar se va pierde pe parcurs. Dar nu. Unirea bate pe Sevilla cu jumătatate de stadion Ghencea gol şi este mai aproape de o calificare în primăvara CL ca oricare altă echipă din toată istoria fotbalistică din România. A obţinut două victorii cu ajutorul autogolurilor adversarilor? Şi asta e adevărat. Dar norocul este susţinut de un joc bun şi o tactică temeinic gândită. De esenţă.

Indiferent care va fi rezultatul din ultima partidă de la Stuttgart (avem nevoie de cel puţin un egal pentru a termina pe 2), Unirea şi-a spus cuvântul. A demonstrat. De aici încolo trăim cu bucurie în inimi şi aşteptăm să se producă surpriza.