“Vrei să fii milionar” are cel mai tâmpit sistem de selecţie

Ca şobolan intelectual care mă respect, vreau să ajung în scaunul lui Virgil Ianţu să-l fac în doi timpi şi trei mişcări.

Da’ canch, că până să ajung acolo prin cele două faze de preselecţie îmi trebe o tonă de noroc, mai ceva ca la loto. Să vă explic sistemul lor gândit de vreun şantierist.

În faza I tre să suni la numărul 0377 77 22 22 (tarif normal), să asculţi o poveste înregistrată de un minut a unei vaci cu cabină, apoi în minutul doi auzi magica întrebare cu patru variante de răspuns. Nu foarte grea. Gen: Cine a scris poezia “Sara pe deal?”. Şi după semnalul sonor CICĂ tre să apeşi CÂT MAI RAPID tasta corespunzătoare.

Aici vine şmekeria, semnalată timid cu asterisc în regulament: Pentru evitarea tentativelor de fraudare nu se admit timpii de răspuns mai mici de 0,2 sec. Na, drăcie. Deci dejaba ai dejt parkinsonian ce bate ca acul de maşina de cusut, faza e că se ia în considerare doar dacă ai apăsat după 0.2 secunde. Ceea ce e al naibii de greu de atins. Încercaţi de vedeţi.

Io am până acuma vreo 30 de încercări şi cel mai aproape am fost la vreo 0.18x din vale şi 0.3xx din deal. Primii 80 care se clasează cel mai bine pentru o ediţie, trec în faza II.

Dacă oi ajunge vrodată acolo, oi povesti ce şi cum. Până atunci, Doamne dă să nu devină viciu şi să mă omoare factura.