Pro(b)log

“Gândesc, deci sunt pe cale de dispariţie”… România, 2009 toamna (ziua memorabilă 09.09.09). E momentul în care, călăuzit de acest moto la care am stat vreo două nopţi să-l ascut, după alte câteva săptămâni bune de stand-by îmi direcţionez toate eforturile mentale spre a pune mâna pe şoarec şi a începe să cresc un blog de la 0. De ce? Un motiv ar fi acela că s-a ajuns ca orice ciobârlău din această ţară să deţină un blog, dar şi mai rău: orice ciobârlău, credeţi sau nu, se bucură de cititori. Deci, din invidie. Al doilea motiv ar fi nevoia de exteriorizare. Tot ce-mi trecea prin cap până acum se risipea în neant, cu nonşalanţă. Idei bune, idei ce meritau scrise. Deci, de a-mi demonstra potenţialul. Al treilea motiv ar fi câştigarea unui pariu cu mine însumi, acela de a reuşi să creez ceva ce poate avea un ecou. Mai clar spus, de a atrage cititori şi a mă bucura de reacţii.

Am început scrierea acestui prim post cu mare greutate, deoarece am avut o constrângere pornită de la ideea că foarte puţini o să-l citească. Şi asta e de înţeles. În primul rând, pentru că lumea e pe fugă. Cine mai are timp să staţioneze la “elucubraţiile” unui alt fraier ce se crede blogăr? Pe de altă parte, un blog aflat la început nu se bucură de mulţi vizitatori, primele postări nu vor fi accesate de mulţi. Atunci, ce rost are să mai scriu? Pentru că îmi place să vorbesc singur… Glumesc. Pentru că îmi place ca orice lucru pe care-l fac să fie bine făcut, prin urmare ţin ca acest blog să aibă un început clasic, un pro(b)log, dacă vreţi. Sau, când o să fiu un blogăr faimos, lumea o să se întrebe: “Ia să vedem, oare care a fost primul articol scris de blogândac?” Şi va avea o reacţie plăcută. În fine.

Câteva cuvinte despre blogosfera mioritică. După cum am spus, mulţi amatori, foarte mulţi. Cu o parte din ăştia nu am treabă, fiindcă nimeni nu-i bagă în seamă. Dar există unii care sunt propulsaţi de un fenomen comun, miştocăreala. Miştocăreala de proastă calitate, dezgustătoare, cea care promovează dispreţul faţă de semeni, xenofobia, invidia faţă de capra vecinului, golănia, vulgaritatea, insulta etc. Pe ăştia mi-e ciudă rău. Pentru că mulţi devin formatori de opinie, mulţi atrag copii sau minţi vulnerabile, care, orbecăind pe cărările internetului nu mai pot distinge realitatea de ficţiune, bunul simţ de dispreţ şi câte şi mai câte. Nu am nimic cu miştocăreala inteligentă, cea de tipul Academia Caţavencu. Din contră, vă veţi lovi la tot pasul de acest tip de umor pe blogul meu. De asemenea, mi-e ciudă pe cei care folosesc limbajul vulgar doar de dragul de a-l folosi, pentru că se poate. Pentru că pe net nu-i opreşte nimeni. Nu mă deranjează atunci, când acest limbaj e constructiv (din nou, v. Academia).

În ceea ce priveşte blogul meu, voi încerca să cultiv respectul faţă de cititor. Trăind într-o lume pe fugă, orice articol prost scris care îţi lasă un gust amar te face să-ţi pierzi minute preţioase din viaţă. De aceea voi încerca să mă ridic la aşteptările tuturor, cu toate că va fi greu. Voi avea articole cu o gamă largă de interes, unele informative, altele de opinie. De aceea targetul meu nu este bine definit, dar de acum vă spun că cei ce se aliniază pe segmentul de umor de calitate îmi vor fi buni prieteni. Am respect pentru toţi cei ce scriu corect în limba română, pentru cei ce ştiu să-şi argumenteze opiniile, pentru cei ce respectă dreptul de autor, pentru cei ce “blogândesc”. Le mulţumesc celor care au citit până la capăt acest articol.