Câştigătorul unui palmier de aur în 2007 cu “432”, Cristian Mungiu vine cu o altă producţie inspirată din epoca lu ăla de o zburat cu helicopteru şi apoi a încasat jde gloanţe în burduhan. Seria se numeşte “Amintiri din epoca de aur” şi se vrea a fi un colaj de legende urbane de pe vremea comunismului.
Nu am îndoieli că filmul e de calitate, venind de la un regizor cu diplomă, d-aia nici nu-mi propun să-i fac acuma critica, de asta vă veţi ocupa fiecare dintre voi, în parte.
Ceea ce mă intrigă e când naiba vor dispărea de pe talamusurile film-meicărilor noştri petele negricioase ale perioadei care îmi provoacă vomă. Un răspuns matematic şi dezolant: când nu vor mai fi în activitate regizori ce s-au născut înainte de 89. Chiar trebuie să aşteptăm până atunci ca să ne mândrim cu producţii cinematografice izvorâte din prezentul actual momentan curent contemporan (dap, formulare paradoxală)? Nu vreau reţete hollywoodiene, că ne-am face de râs. Cred totuşi că după 20 de ani de convalescenţă ideologică suntem diferiţi din multe puncte de vedere de cei care am fost în comunism. Generaţia tânără care n-a prins acele vremuri este acum la maturitate. Trăim pentru viitor, nu pentru trecut.
Tudor Octavian zicea azi la Realitatea că acest gen de filme au priză la publicul din afară, pentru că străinii privesc la trecutul nostru recent ca la epoca de piatră! Aşa e. Dar să ne complacem cu această idee şi să scoatem în continuare pe bandă rulantă filme cu această etichetă? Filmul este o creaţie ficţională, iar ficţiunea poate trăi şi din teme atemporale, precum iubirea, tinereţea, parvenirea, integrarea în societate şi câte şi mai câte, iar punctul de reper, cadrul poate fi şi prezentul. Filmul românesc trebuie să se îndepărteze de stilul documentarist. Consider un scenarist bun dacă se poate debarasa cât mai mult de cadru în beneficiul ficţiunii. Asta aştept de la generaţia nouă de filmologi. Dar cum rămâne cu generaţia nouă care receptează arta? Când observăm o densitate crescândă de (cocalar+pitzi)/m². Filmul este făcut pentru public. Aşteptăm…
One Comment