Înecat în cotidian în ultimul an, neglijându-mi identitatea ca om spiritual am uitat ce înseamnă să citeşti şi să termini o operă beletristică.
Am redescoperit această plăcere azi, dând gata “De veghe în lanul de secară” a lui Salinger. Nu pot să spun că am rămas cu multe. Poate e prea devreme să trag concluzii, poate încă nu am digerat-o cum trebuie. Regrete nu am, totuşi. Poate doar că nu am citit-o în engleză să simt mai bine expresivitatea limbajului frivol. Lectura nu a fost plictisitoare, dar nu pot să spun că m-a impresionat cu ceva. Singurul citat care mi-a plăcut din roman e replica domnului Antolini:
Mulţi, foarte mulţi oameni s-au frământat şi s-au chinuit aşa cum te frămânţi tu acum. Din fericire, unii şi-au consemnat suferinţele morale şi spirituale în scris. Şi, dacă vrei, poţi învăţa multe de la ei. După cum alţii vor învăţa cândva de la tine, dac-o să ai ce să-i înveţi. Această reciprocitate e un lucru minunat. Şi asta nu e educaţie. E istorie, e poezie.
Poate trăieşte şi în mine un Holden Caulfield mai mult decât îmi dau seama la ora actuală. Un lucru e sigur. Am redescoperit valoarea şi nu mă m-ai opresc. Totuşi, cred că o să revin la clasici.
Si eu am citit “De veghe in lanul de secara” in vacanta dintre a X-a si a XI-a si reactia a fost cam aceeasi:nu m-a lasat cu gura cascata, dar nici nu m-a plictisit. Eu pana azi tot caut concluzii…poate nu eram destul de copt pe atunci. Sau… habar nu am!
Ca tot veni vorba de clasici si scriitori mai “old school”, ti-as recomanda sa incerci nuvelele fantastice ale lui Eliade(nu te lua dupa ce ai citit pt scoala – “La tiganci” ca sunt altele mai savuroase:) )
Spor!;)
De veghe în Lanul de Secară a fost o carte deschizătoare de drumuri…când a apărut. Era reflectarea unui punct de vedere aparte, între timp însă excentricitatea caracteristica personajului lui Salinger a devenit într-un fel normă, aşa că romanul nu ne spune nimic în mod deosebit. Asta se întâmplă cu toate cărţile care nu oferă mai mult de o inovaţie stilistică sub aspectul scriituri sau mai mult de o idee sub aspectul conţinutului.
Dacă vrei ceva ce să te scuture citeşte Un veac de singurătate a lui Marquez, dintre clasici ţi-aş recomanda Procesul de Kafka, iar dacă vrei o carte pe care să nu o poţi lăsa din mână citeşte fantasy-ul lui George R. R. Martin: Cântec de Gheaţă şi Foc.
Eram conştient înainte să mă apuc de ea că pentru anul 1951 abordarea lui Salinger era de avangardă, dar se zice că şi în zilele noastre are mare trecere printre cititori, asta m-a intrigat puţin.
În rest, mersi pentru titlurile recomandate, le am în vizor.