Cât de dulce e apa dulce?

Pe ziua de azi vă obosesc din nou cu problemațiunea anomaliilor lingvistice spintecând des utilizata sintagmă apă dulce.

Ce numim noi apă dulce? În afară de cea în care am vărsat dinadins sau greșeală zahăr, aproape toată cantitatea de apă ce se găsește pe uscat (lacuri, râuri), adică conform tovarășului Wikipedia via ONU, vro 2,7% din cantitatea totală de apă de pe Terra (acolo unde stăm noi). Practic, apa care are un procentaj nul sau aproape nul de nacâlî (sare). Dar de ce ar fi ea dulce? Cei care ați băut vreodată asemenea lichid știți clar că nu e nici pe departe dulce. Deci o numim așa doar pentru că NU E sărată? Asta ar fi singura alternativă? Nu e sărată… deci, recte, în consecință, spre urmare, rezultă clar că e… dulce. Că de, amară SIGUR nu e, acră sigur nu e, păi ce a rămas? Pff. Zdai seama.

Hopa. Da iacătă mă bate pă umăr definiția din DEX a susnumitei, care zice cam așa: apa e un „lichid incolor, fără gust și fără miros”. Hiiii (mâna la gură și efect de mirare… regia, ALO!). Cică nu are gust. Păi cum dracu? Că tocmai am zis că e dulce. Se cam bat cap în cap. Deci, omule preistoric care ai format limba, ți-am făcut-o din nou, fraiere!