3

Va rezista “Two and a Half Men” fără Charlie Sheen?

După cum știți, Charlie Sheen, starul celui mai de succes serial american de comedie a fost dat afară din cauză că „duh, winning!”. El a fost înlocuit cu un alt actor de renume, Ashton Kutcher, începând cu sezonul al 9-lea, ce a debutat săptămâna trecută.

Evident, după ce un personaj atât de esențial iese din schemă, se pune întrebarea dacă show-ul își va putea menține rating-ul mărit ca să poată continua. Urmărind primul episod, pot spune că da, viitorul sună bine. Ashton și-a intrat bine în rol, iar replicile și-au păstrat același nivel de calitate. În orice caz, proaspătul personaj va aduce un suflu nou și o imagine nouă serialului și nu va încerca să trăiască din trecut. Walden Schmidt, că despre el este vorba, e un macho-man bogătaș care atrage femeile ca un scai, la fel ca Charlie Harper, în schimb e prostuț, naiv și modest. Poate că această diferență va face ca lumea să uite cât mai repede de Charlie. Vom vedea.

Cu sau fără această schimbare, serialul are o vechime considerabilă și a cam ajuns la un apogeu în care cele mai de succes sitcomuri au pus punct. Familia Bundy – 11 sezoane, Friends – 10 sezoane, Seinfeld – 9 sezoane etc. E interesant să vedem și din această prismă, cât timp va mai rula pe TV.

blogândac

3 Comments

  1. Sigur nu va rezista. Numai e acel feeling care era cu Charlie. Dar cine sti ce se va intampla in urmatoarele episoase. Va pierde fani vechi si va castiga altii noi.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.