Dom’le, io știam de două expresii înrădăcinate în limba română: „până la urmă” și „la urma urmei”, care exprimă aceeași idee. Da’ cum întorc capu’ un pic, ăștia de la televizor își fac de capu’ lor în materie de limbaj curent, jurnalistic cică, contopind sintagmele într-un singur produs finit penabil (penal + penibil + penalizabil + penis): PÂNĂ LA URMA URMEI.
Cred că prima dată am auzit minunăția la Pászkány, în cadrul unor emisiuni de fotbal. După aia, parcă s-a răspândit ca o molimă printre moderatorii din zona asta sportivă (Sport.ro sau Transilvania Look – cele de care îmi amintesc cu siguranță), dar am dat de boacănă și la canalele de știri. Dacă primul menționat are scuza că nu-i limba lui de mamă și nici aria sa de activitate nu implică corectitudinea în limbaj, cei care se numesc jurnaliști și au rol mare în formarea limbii ar trebui să-și ia porția de palme pentru fiecare derapaj de genu’, mai ales dacă e cu repetiție!
You Grammar nazi, you! :))
Total de acord. E ceva gen: ‘succesuri’ sau ‘almanahe’ :))
Suna penibil cand o zici in gand, suna si mai penibil cand o zici cu voce tare/scrii.
Sunt o gramada de greseli, unele insesizabile, dar asta e ‘The mother of all errors’.
Portia de palme seems legit.
Sunt foarte curioasa ce parere ai despre ‘romgleza’. Eu folosesc expresii destul de des, dar am vaga impresie ca ai avea ceva de spus si despre asta. :))
Astept raspuns.
Toate cele bune!
Cu romgleza sunt un pic mai îngăduitor, ținând cont că sunt americanofil, dar nu prea combin expresii. Dacă îmi vine să exprim ceva în engleză, o fac de la cap la coadă, atât în scris cât și oral. Până la urmă, aici nu e vorba de greșeli gramaticale sau de exprimare. Doar de un fenomen de infuzie de cultură occidentală.