Felul în care este decorat interiorul casei cuiva spune multe despre persoana sa, nu neapărat despre puterea sa financiară, ci și despre gusturile sale sau nivelul său de creativitate. În orice caz, „comunicarea” între obiectele de mobilier și aspectul în ansamblu al încăperilor în care ne petrecem multe ore din zi sunt extrem de importante, deoarece au un efect determinant asupra formării noastre interioare de-a lungul timpului. Nu degeaba există atâtea teorii care implică interdependența dintre starea de spirit a omului și armonia mediului ambiant.
Nivelul de trai scăzut din România nu permite ca foarte multe persoane să fie preocupate de aceste aspecte mai degrabă exotice, astfel că majoritatea oamenilor își achiziționează obiectele de mobilier mai rar și pe rând, criteriul predominant fiind prețul cât mai convenabil, astfel că asortarea lor poate avea de suferit. Despre apelarea la un „interior designer” ar fi chiar de prisos să vorbim, această cultură lipsind aproape cu desăvârșire la noi.
Cu toate acestea, putem să găsim o cale de mijloc, prin care singuri și cu bani bine investiți atingem aceleași obiective de confort și aspect armonios al interiorului, ca în cazul în care am apela la un profesionist. Aici mă refer la achiziționarea unui pachet de mobilier gata gândit și executat pe care îl putem comanda și instala în propria locuință. Astfel de metode pot fi găsite pe site-ul Mobshop.ro, unde sunt listate o sumedenie de modele de încăperi mobilate, fie că vorbim de bucătărie, dormitor sau living. Iar prețurile sunt foarte convenabile. De exemplu, mie mi-a plăcut foarte mult această idee de dormitor numit „Taurus”, care la prima vedere poate părea destinată vilelor, însă se potrivește perfect și unei încăperi mai mici, culorile sunt vii și proaspete, formele simple, dar cochete. Conține un pat, două noptiere și o comodă. M-a atras în special design-ul patului, care are în componența o bază din sticlă securizată de 10 mm, luminată din interior, ceea ce dă o notă de modernitate.