1

Cum să economisești până la 40% pentru o vacanță în străinătate

Orice fel de persoană, fie că e potentă financiar sau mai puțin, se bucură de fiecare oportunitate în care poate să economisească ceva bani la cheltuieli. De fapt, cu cât ai mai mulți bani, cu atât mai atent trebuie să fii pentru a-i menține. Cazurile extreme care ni se prezintă în media, cu tineri de bani gata, trăind pe banii părinților miliardari și afișându-se somptuos și opulent cu mașini de lux, ne pot induce în eroare. De fapt, oamenii de business serioși sunt destul de inteligenți ca să nu arunce cu bani aiurea în toate părțile. Iar când vine vorba de investiția în relaxare, formula e aceeași.

Am făcut această introducere ca să vă demonstrez că nu trebuie să dispui de o avere ca să îți faci vacanța într-un loc superb din străinătate, ci trebuie să fii inteligent și organizat. Orice om cu salariu mediu poate să își permită cel puțin o dată pe an un concediu de o săptămână sau două într-o stațiune turistică din Europa sau chiar mai departe, în cele mai bune condiții. De fapt, unele cazuri ne arată că în România vacanțele sunt mult mai scumpe decât în alte locuri similare din afară, și poate cu condiții mai proaste.

Una dintre metodele bune de economisire la vacanțele turistice este „early booking”-ul, adică rezervarea din timp. Hotelurile, stațiunile, companiile aeriene și operatorii turistici își bazează întregi strategii de marketing pe această soluție în care toată lumea are de câștigat, inclusiv clientul.

Una dintre destinațiile în care îmi doresc neapărat să ajung este Grecia, în special pe insulele sale exotice nimic n-ar fi mai relaxant decât să stau la plajă și să savurez un cocktail într-o vară toridă. Ar putea fi chiar vara 2015, dacă aș alege de pe acum aceste oferte early booking de la Genius Travel care sună extrem de tentant. Nu am mari pretenții față de cazare, pe mine mă interesează cel mai mult priveliștea, să văd locuri noi, să fac excursii. Bine, nici n-aș vrea să am surprize neplăcute, așa că o pensiune sau un hotel de 3 stele e absolut perfect. Spre exemplu, am găsit acest pachet în jur de 230 de euro / persoană la hotelul Jupiter (superb, renovat în 2009) pentru un sejur de 7 zile (începutul lui iunie) în stațiunea Zakynthos (în partea de est a Greciei, Marea Ionică), All Inclusive, zbor cu avionul, însoțitor de grup, asistență turistică. Pozele nu mai au nevoie de comentarii, m-au convins că această destinație merită tot efortul financiar. Oferta e valabilă până în 15 decembrie.

Partea posibil negativă a early booking-ului este că trebuie să știi sigur cu câteva luni înainte că în perioada respectivă vei fi liber. În caz că va interveni ceva și trebuie să anulezi, vei pierde ceva bani, însă există unele metode de asigurare prin care poți să scapi de această grijă. În rest, sunt numai avantaje. Cu early booking se poate economisi chiar și 40% din costul normal al pachetului, vândut în plin sezon. Și pentru hoteluri sau companii aeriene este avantajos, deoarece prin rezervarea din timp se asigură umplerea locurilor și aceasta oferă o garanție pentru asigurarea profitului, plus că ratingul lor crește. Revenind la client, făcând rezervarea din timp te asiguri că primești acel loc preferențial, mai ales că tot mai mulți turiștisunt în postura ta, iar șansa de a găsi un loc de cazare în locația dorită scade pe zi ce trece. Doar prin oferte last minute poți avea norocul de a găsi ceva ieftin în plin sezon. Pe lângă acestea, cursul valutar tinde să crească la momentul sejurului, astfel că dacă ai plătit din timp, nu mai ai și această grijă.

blogândac

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.