Oare cât le va lua europenilor să-și dea seama că piesa „De la capăt” cu care ne va reprezenta Voltaj în finala din mai nu e tocmai o compoziție originală?
Mie mi-a luat vreo 20 de secunde. Nu m-am uitat deloc la selecția națională, am prins doar din greșeală un pic din finalul emisiunii, când stăteau oamenii pe canapea și primeau felicitări. Am auzit refrenul și nu știam de ce îmi pare așa cunoscut. Hai că vă las să ascultați piesa și poate vă prindeți și voi cu ce piesă seamănă.
[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=M-FqEzaRnAo[/youtube]
Dacă nu v-ați dat seama încă, fiți atenți doar la rândul ăsta: „să pot… s-o iau de la capăt”.
E?
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
Gata. E vorba de celebra piesă din anul 2002, „Caught in the middle” de la A1.
Ascultați cum versul de mai sus se pliază perfect atât ca lungime (8 silabe), cât și ca ritmicitate/pauze și melodie pe versul „and now… I’m caught in the middle“.
Le-am pus una lângă alta, să fie mai clar:
[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=UIAXCOcu2jw[/youtube]
Cum am zis în titlu, pare o „furăciune” mică, acolo, ar zice românu’, ce-i aia 7-8 note, e o nimica toată. Din câte știu, legislația zice că trebuie să fie un număr de x note înșiruite ca să se considere plagiat. Nu mă pot pronunța dacă intră în această speță, las profesioniștii să analizeze, dar și dacă nu, tot îl consider un incident grav, cel puțin la capitolul etică.
Partea în cauză e cea mai importantă parte din piesă, refrenul, e versul care „te prinde”, punctul culminant dpdv melodic, versul cu cel mai mare impact, fără el piesa ar fi incompletă. A’ma nu știu dacă oamenii au făcut-o cu intenție sau nu, se poate să fie doar o scăpare a subconștientului, însă cum am spus, mi se pare inacceptabil pentru o piesă de Eurovision.
Partea mai interesantă e că piesa are și variantă în engleză (probabil cu care vor merge la Viena). Iar pentru Voltaj, „să pot… s-o iau de la capăt” se traduce prin „to start… to sart all over again”.
Până în momentul de față nu am găsit nicio reacție pe net sau la TV în legătură cu această asemănare, sunt curios când va veni, și mai ales când va veni din partea europenilor, sau chiar din partea celor de la A1.