0

Am trăit experiența Inception pe propria piele

Ideea filmului cu mai multe niveluri de vis e genială, dar să resimți o senzație similară e și mai și. Eu am ajuns la nivelul 3, adică vis în vis în vis.

Primul moment de care îmi amintesc e trezirea din nivelul 3, nivel din care nu am păstrat mai nimic în memorie, doar faptul că în urma unor întâmplări mi-am pierdut dinții :). Iar prin „trezire” am răsuflat ușurat, că îi am pe toți la locul lor.

Apoi în nivelul doi au urmat o serie de evenimente de care îmi amintesc mai mult senzorial decât factual. Am circulat prin clădiri, prin curți interioare cu multă vegetație, m-am întâlnit cu prieteni, apoi am ajuns într-o locație deschisă cu mare agitație, gen parc de distracții, veselie mare. La un moment dat am fost atacat de un câine foarte dur, însă acesta nu a sărit să mă muște, ci m-a mâzgălit peste tot cu salivă. Am intrat într-o baie să mă spăl pe față, de unde brusc am ajuns în nivelul 1, unde am resimțit o emoție puternică, fiind scos leșinat de către mama de sub un duș cu jet foarte puternic.

Aici am crezut că m-am trezit de-a binelea, deoarece mă aflam în apartamentul meu, iar detaliile erau foarte bine definite. La un moment dat s-a deschis ușa de intrare prin care două fetițe necunoscute mă priveau într-un fel ciudat. Apoi m-am trezit în sfârșit la realitate. Oare?! 🙂

Toată experiența a fost foarte șocantă imediat după, am stat treaz o vreme să mă gândesc exact ce am trăit. Ideea conform căreia timpul se dilată pe măsură ce avansezi în niveluri s-a reflectat exact și în cazul meu. Nivelul 3 a durat probabil mai mult de o jumătate de oră, nivelul 2 cam 20 de minute și nivelul 1 vreo 5 minute.

Dacă și voi ați avut experiențe asemănătoare, aștept să mi le povestiți.

blogândac

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.