0

Bijuteriile din argint sunt cadourile perfecte

Argintul este un metal prețios care mie personal îmi inspiră grație, măreție, dar și eleganță temperată, puritate. Chiar dacă argintul este simbolul locului doi în sport, sunt situații în care e mai bine să fii pe locul doi, conform unei zicale. Cei aflați în vârf întotdeauna stârnesc invidie și sunt supuși constant pericolului de a-și pierde valorile care i-au definit personalitățile de dinaintea faimei. În timp ce a fi pe locul doi îți conferă un statut de fruntaș, dar în același timp te păzește de luminile reflectoarelor și îți dă șansa să fii apreciat și recunoscut de cei apropiați, de cei care țin la tine, nu de mase. Desigur, aceasta poate fi considerată o concepție de autoconsolare, însă doza de pozitivism pe care o impune nu poate fi neglijată.

În altă ordine de idei, dacă excludem simbolistica din purtatul de bijuterii din metale prețioase, trebuie să recunoaștem că argintul e întotdeauna un material care cu greu poate să devină kitsch. Aurul, pe de altă parte, când abuzezi de limitele bunului simț, poate să capete foarte repede valențe negative. Unul dintre exemplele familiare ar fi opulența cu care se afișează unii maneliști sau așa numiții cocalari cu lanțuri uriașe la gât.

Deși nu mă pricep în mod special, sau mai bine zis, profesionist la modă, am un simț destul de dezvoltat pentru armonie în artă, astfel că îmi dau seama ce se potrivește cu ce. Cred că nici nu trebuie să fii mare maestru să îți dai seama că argintul merge foarte bine, de exemplu, cu ocazia nunților, în componența rochiei de mireasă, în special. Dar și în afară de acest eveniment organizat, sunt de părere că argintul dă o strălucire oricărei femei care știe să îl poarte. Fie că vorbim de lănțișoare, inele, brățări, cercei, coliere din argint sau orice alt accesoriu inedit.

Nu degeaba am amintit de aceste tipuri de bijuterii, deoarece am dat peste un magazin online dedicat în special femeilor, unde acestea pot găsi o suită întreagă și extrem de variată de bijuterii din argint, astfel că se pot accesoriza din cap până în picioare. Plus un detaliu esențial, acestea sunt disponibile la prețuri foarte atrăgătoare. Magazinul se numește La Femme Coquette.

Am zis că site-ul este dedicat în special femeilor deoarece și domnii ar putea fi interesați, mai ales ca să achiziționeze cadouri pentru femeile dragi din viața lor. Se știe că o astfel de ocazie merită toată atenția, iar alegerea unui cadou pe placul destinatarei e o satisfacție garantată.

Deoarece mă aflu în această postură și pentru că se apropie perioada cadourilor, m-am gândit să aleg câteva piese interesante pentru femei de diferite vârste.

Pentru o fetiță până în 10 ani aș alege perechea asta de cercei de argint (92.5%) și email în formă de buburuze. Prețul este de numai 33 de lei.

Pentru persoana iubită, eu n-am așa ceva, dar să zicem că ar fi între 20 și 25 de ani, s-ar cuveni un cadou mai special, poate acest colier superb cu trandafir decorat cu zirconii albe. Suma de 195 merită scoasă din buzunar, să zicem, la aniversarea relației.

Dacă vrem să oferim cadou o bijuterie pentru o persoană mai în vârstă, poate cu ocazia zilei de naștere a unei colege de serviciu, ar fi oportun să alegem o brățară din argint cu perle roz-somon (în valoare de 92 de lei).

blogândac

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.