3 să…

Pentru următorul exercițiu vreau să stai relaxat/ă în scaun, trage de 3 ori aer în piept, ieși afară din casă, fă o genuflexiune (da, așa e corect) fără să atingi solul, bagă o tură de stadion, linge o pipotă de cal (opțional), sprint înapoi spre casă, așează-te din nou la calculator, mai trage de 3 ori aer în piept și gândește-te bine, dar BINE, când ai pronunțat ultima oară cuvântul „trebuie”, și NU varianta sa colocvială, prescurtată, „tre”.

Nu-ți amintești? E normal. Aproape nimeni nu o mai folosește în limbajul cotidian, din cauză că necesită un efort în plus de pronunție și-ți cade greu la stomac. Ba mai mult, am observat tot mai des că în dialogurile publice, formale oamenii (ex. în emisiuni TV invitații sau chiar moderatorii) aleg tot această variantă incorectă, dar mai eficientă. Să nu mă înțelegeți greșit. N-am nimic împotrivă, din moment ce și eu am adoptat de mult această tendință. Vreau doar să aduc în discuție o problematică ce nu cred că s-a bucurat de atenția lingviștilor, cu toate că deja e notorie.

Sunt curios cum va evolua pronunția cuvântului și când vor fi nevoiți academicienii să desemneze forma „trebuie” ca fiind arhaică, mai ales că aceasta se evită peste tot, alegându-se variante precum „tre”, „trébui”, „trebe” sau chiar „trei”. Cea din urmă ar putea fi marca înregistrată a selecționerului Răzvan Lucescu, pe care nu l-am auzit vreodată să pronunțe orice altă variantă. Cred că DEX-ul va arăta așa peste câțiva ani:

TRÉBUIE adv. (pop.) musai. (Trebuie să pleci.), (Var. R. Lucescu) trei.

Ia de-aci, o apariție random (v. la 00:23 sau 00:52):

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=5kykn95cHhg#t=0m23s[/youtube]