0

Lista de unelte care nu trebuie să lipsească din nicio casă

what-are-your-social-media-monitoring-tools

Chiar dacă nu eşti de meserie instalator, tâmplar sau ştiu eu mai ce meseriaș, tot e necesar să ai prin casă câteva unelte cu care poţi să-ţi faci viaţa mai uşoară când apar mici defecţiuni sau dacă ai nevoie să montezi sau să reglezi ceva. Sunt unele situaţii în care e bine să ai la îndemână scula potrivită ca să nu fii nevoit să ceri de la vecini sau să chemi oameni pentru chestii minore. Bine, în cazul în care eşti o femeie arătoasă, nu ai nevoie de nicio unealtă, dar aici intrăm în domeniul glumelor.

  • Iată lista cu uneltele de bază care nu trebuie să lipsească din nicio casă:

Ciocanul
Primul lucru care ne vine în minte e folosirea lui la baterea cuielor (ex. în perete, pentru a fixa tablouri etc.). În afară de asta, poate avea şi alte întrebuinţări, aplatizare, tocire, dezintegrarea obiectelor.

Cleştele
Într-un fel, cleştele e antidotul ciocanului. Adică scoate cuiele, în principal. Dar mai există şi cleşte patent, pentru strângerea unor obiecte, sau cleşte pentru tăierea cablurilor mai groase.

Şurubelniţa
Este una din cele mai uzitate unelte, fie că vorbim de demontare sau fixare în cazul electrocasnicelor mici, mari sau eventual a pieselor de mobilier. Sunt mai multe tipuri, în funcţie de capăt şi forma şurubelor: plată, în formă de cruce, ascuţită. De asemenea, există şi mărimi diferite. O soluţie practică e să cumperi una cu capăt interschimbabil sau să ai un set cu mai multe tipuri. Şurubelniţa cu acumulator e bună când e nevoie de mai multă precizie, ergonomie şi rapiditate.

Patentul
E bun pentru mai multe tipuri de nevoi, strângerea unor obiecte, îndoire, demontarea unor nituri groase, scoaterea cuielor etc. E foarte practic şi vine în dimensiuni mici sau mari, în funcție de locul în care trebuie să operezi (ex. în spații mici greu de manevrat ai nevoie de un patent micuț).

Cutter-ul
Se folosește pentru tăiarea diferitelor materiale: hârtie, plastic, cabluri etc. și se diferenţiază de un cuţit obişnuit prin precizie şi eficacitate.

  • Scule electrice

Pe lângă instrumentele de bază nivelul doi cuprinde aparate mai sofisticate (în mare parte electrice) pentru întrebuințări mai „îndrăznețe”:

Bormașina sau mașina de găurit: dacă ai nevoie să faci gaură în perete (ex. să tragi un cablu sau țevi) sau orice alt material tare

Șurubelnița electrică (mașină de înșurubat): e mai puternică decât șurubelnița cu acumulator de care am amintit mai sus, aceasta e folosită pentru materiale dure unde forța fizică nu e de ajuns pentru înșurubare (perete, lemn masiv etc.)

Pentru a face economie, există combinație între precedentele, mașina de găurit și înșurubat. Multifuncționalitatea e întotdeauna binevenită și astfel economisești și spațiu.

Pistolul de lipit
E foarte bun dacă ai nevoie să reconectezi circuite electrice rupte sau distruse în diverse aparate, sau în caz că trebuie să conectezi fire la instalații de cablu etc.

  • Achiziționarea acestor unelte rămâne la alegerea ta. Ori le iei separat, chiar din locuri diferite pentru a ieși cât mai bine la categoria calitate – preț, ori te orientezi spre truse de scule care le conțin pe toate plus accesorii. Evident că în acest caz scoți mai mulți bani din buzunar deodată, dar măcar știi că ești rezolvat pe termen lung din acest punct de vedere.

blogândac

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.