Probabil ai auzit de Twitter. Twitter este serviciul online creat pentru a înştiinţa lumea când mergi la budă. Printre altele. De fapt, este un mijloc de comunicare revoluţionar, care diferă de blogging prin limitarea lungimii mesajelor (max. 140 caractere), de aia îi zice şi microblogging.
În ultimul an tot mai multe celebrităţi s-au înscris pe acest site pentru a comunica cu fanii. Unul dintre maniaci este Ashton Kutcher, care postează în medie 13 mesaje pe zi. Să nu credeţi că nevastă-sa, Demi Moore e geloasă pe faptul că acesta petrece mai mult timp cu şoarecul decât cu pisicuţa, fiindcă şi ea este o împătimită a fenomenului. Dealtfel, cei doi au fost numiţi cuplul anului pe Twitter.
Să nu credeţi că toate personalităţile se bagă la tastat. Unele, precum Barack Obama sau Britney Spears îşi angajează oameni să scrie despre ultimele noutăţi în legătură cu ei, concerte, întâlniri, interviuri etc. Există însă unii care îşi petrec mult timp tweet-uind, culegând mult peste 1 milion de followers=urmăritori(?). Cei mai interesanţi: Borat, Shaquille O’Neal sau Jessica Simpson.
Românii sunt cam reticenţi în materie, printre cei mai cunoscuţi tuituitori se numără Florin Grozea (Hi-Q), Inna sau Tăriceanu precum şi mega-idolatrizatul Blogândac.
Dacă vă bate gândul să vă faceţi cont pe Twitter sau dacă aveţi deja, puteţi folosi unealta TwitterFox pentru Firefox, care vă notifică live când cineva a postat un nou tweet.