Blestemul statisticilor

Se spune că matematica e limbajul universului. Suntem sclavii unor pattern-uri ce legiuiesc asupra bunului mers al fiecărei molecule ce ne înconjoară și ne compun. Noi nu le distingem, dar ele există în micro și macrocosmos, ele asigură o ordine seacă, inumană.

Două statistici mari au apăsat pe mentalul colectiv al întregii suflări bavareze înaintea încleștării cu Chelsea în mult anticipata finală Champions League de pe Allianz Arena: NICIODATĂ o echipă ce a găzduit finala la ea acasă nu a reușit să câștige trofeul; ÎNTOTDEAUNA, când finala s-a organizat la München, echipa ce s-a impus a câștigat trofeul în premieră. Aceste date seci dădeau ca favorită echipa londoneză, în ciuda tuturor previziunilor și așteptărilor.

Încă din minutul 0, elevii lui Heynckes au dorit să arate că meciul se joacă pe teren, aici, acum: „orașul nostru, stadionul nostru, trofeul nostru” – și nu undeva în caietul de statistici, undeva, la nivel molecular. Bayern avea toate prerogativele: era echipa mai bună, echipa care joacă fotbal în adevăratul sens al cuvântului și nu încearcă să îl păcălească. Robben, Ribéry, Müller, Gomez au condus asaltul masiv asupra unei trupe londoneze mute, pitite în propriul careu. Ocaziile de gol create încă din debut ofereau perspectiva unei partide câștigate la pas. Însă, poarta lui Cech parcă era un pol magnetic ce respingea cu seninătate toate încercările balonului de a o străpunge. Aproape de minutul 83, raportul cornerelor ajunsese la un grad ridicol, 18-0 în favoarea lui Bayern. Atacul susținut, ca la handbal, cu multe mingi conduse pe flancuri nu a dat niciun rezultat. Însă, minune, cross-ul lui Toni Kroos venit din partea stângă a careului l-a găsit pe Müller, care l-a executat printr-o lovitură de cap pe Cech, descătușând tribunele. 1-0 cu 7 minute înainte de finiș părea scorul perfect pentru o victorie muncită, meritată. Drogba nu a fost însă de acord, iar la primul corner bătut de englezi, l-a învins cinic pe Neuer în minutul 88 și totul începea să se dărâme. În memoria tuturor rula deja filmul de pe Camp Nou, unde Chelsea a răpus-o pe Barcelona în mod similar, cu doar trei săptămâni în urmă, dar și filmul mai vechi al finalei dureroase din ’99 cu Manchester. Destinul nu poate fi chiar așa de crud și agonia se prelungește peste cele 90 de minute.

Era clar, moralul baverezilor se afla în cădere liberă, e greu să îți revii după ce te vezi egalat atât de aproape de final. Pentru repriza de prelungiri nemții au fost așteptați să intre pe terenul de luptă de englezii așezați deja în formație. Ei au luat primii cuvântul, însă soarta ne-a jucat din nou tuturor feste. În minutul 95, Ribéry obține un penalty, iar Robben e omul numit să pună capăt agoniei. Cech nu se impacientează, încă e vie memoria ratării lui Messi și apără șutul olandezului. De aici încolo pattern-urile microcosmosului ies oficial din umbră și preiau frâiele meciului, fotbaliștii devin doar niște păpuși moarte într-un teatru al destinului scris dinainte.

Nemții nu mai pot face nimic să evite loviturile de departajare, acolo unde, culmea, conduc în statistici. Însă, pare că și-au epuizat lozul câștigător în semifinala cu Real. Lahm execută primul, marchează, iar șutul lui Juan Mata e blocat de Neuer. Pentru a treia oară, destinul se joacă cu inimile bavarezilor, oferindu-le speranțe deșarte. Spre deosebire de Kaka, David Luiz marchează cu o siguranță debordantă. Urmează Neuer la penalty, față în față cu dușmanul și îl învinge. Apoi, Lampard nu e Sergio Ramos și își face datoria. Cu un picior în barca lui Wolfsburg, Ivica Olic ratează și o scoate din cărți pe Bayern. Ashley Cole a trăit multe și e sigur pe el. Marchează. Schweinsteiger, eroul de pe Bernabeu își așează mingea, înainte de șut ezită, trimite în bară și își pune tricoul în cap. Azi altul e eroul. Drogba, față în față cu Neuer, are trofeul în vârful bocancului. Neuer, considerat de mulți cel mai bun portar al momentului, nu ghicește colțul, ca Cech și fanii englezi exultă. Sunt câștigători pentru prima oară, așa cum era scris dinainte. Steaua lui Bayern, cea de-a 5-a, se stinge și rămâne cu gustul amar al unei noi finale pierdute, după cea din 2010 cu Inter.